Formatia ta, bucuria noastra

December 9, 2007 scris de  
In categoria Formatii din liceu

Blind SpiritsBlind Spirits a luat fiinta undeva în anul 2004. Eram atunci coleg în clasa a XII-a cu Razvan si cu Bogdan. Razvan s-a nascut cu rockul în sânge si în urechi. Este chiar un împatimit al genului, a fost printre cei mai tineri spectatori ai concertului Metallica de la Bucuresti. Nu cred ca mai asculta si alte feluri de muzica. A visat de când se stie sa aiba o trupa rock, poate chiar heavy. La sfârsitul anilor de liceu, dorinta i s-a împlinit. Visul sau, combinat cu ajutorul parintilor, cu sprijinul pe care i l-a dat Bogdan, care si-a descoperit afinitatea pentru chitara pe bancile Scolii Centrale, adaugat la zecile de versuri scrise pe furis, în timpul orelor, au adus la înfiintarea Blind Spirits. Este o titulatura cautata îndelung – trebuia sa sune cât mai poetic.

Trei ani mai târziu, Blind Spirits cânta mai ales prin cluburi de profil, dar au avut si o escapada la mare. “A fost cea mai proasta sonorizare acolo”, mi s-a plâns Razvan. Un Razvan ceva mai pletos decât îl stiam, un Bogdan ceva mai barbos, un solist mult mai bun decât mi-as fi închipuit, un tobosar care distruge câte o toba în fiecare concert si un Cristi, din aceeasi generatie cu mine, la fel de serios si dedicat, au concertat acum doua saptamâni în Big Mamou. A fost prima oara când i-am auzit, dupa doua prime concerte în liceu si la balul absolventilor. În micutul club de pe Splaiul Independentei, numai cei care i-au ascultat pe baieti au fost multumiti de ce au auzit. Razvan si compania s-au plâns iarasi de sonorizarea proasta.

Blind Spirits lucreaza acum la un album. Ar fi primul disc, dar au probleme foarte mari cu înregistrarea. “N-avem scule, mosule”, spune Razvan. “Ce sa faci? Înregistram cu microfonul pus lânga instrument. Nu gasim un studio ca lumea”, mi-a mai marturisit. Însa baietii nu se decurajeaza, doar fac exact ceea ce le place – cânta, si chiar muzica buna. Un heavy chiar melodic, o combinatie de Metallica si Iron Maiden, doua dintre formatiile preferate ale “spiritistilor”. Trupa are si un site, creat de impresarul sau – www.blindspirits.ro. Acolo puteti gasi mostre audio, o galerie foto cu membrii formatiei si versurile cântecelor înregistrate pâna acum, cele mai multe create de Razvan.

Pentru cei care vor sa-si urmeze visul, un mail pe adresa mihai@viatadeliceu.ro poate însemna un prim pas pe drumul catre faima. Nu ai nevoie întotdeauna de Megastar ca sa te lansezi. Vino si lanseaza-te la noi!

Comments

  • Dee

    Nu pot spune decat rock on si multa bafta^^