I. Inceput – continuare

September 3, 2010 scris de  
In categoria File de roman

Am deschis calculatorul dis de dimineata. E 7:30. Trebuie sa scriu ceva. M-am trezit pe la 7 pentru ca trebuia sa merg la baie. De ce nu ma invat niciodata sa ma duc inainte de culcare, astfel incat sa nu-mi stric somnul de dimineata? Si-asa sunt o persoana matinala. Nu am deschis nicio alta aplicatie. Voiam ca nimic sa nu-mi clinteasca hotararea. Edward trece printr-o perioada grea.

Toti avem asa ceva, dar nu trece daca incepe sa maraie la mine. Poate si eu am o perioada grea. Iubesc diminetile. Ma incarca pozitiv pentru ziua ce tocmai incepe. Ei bine, dimineata asta o urasc. M-am trezit si m-am uitat pe geam si, vazand frunzele care mor una cate una, am inteles ca si Soarele moare putin cate putin. Si asta ma intristeaza ingrozitor, la fel ca si cearta cu Edward.

pisicMi-ar fi mai usor sa spun ce simt daca cineva mi-ar extrage gandurile din cap si le-ar scrie aici. Ar trebui sa existe un soi de roboti sau chiar oameni a caror ocupatie sa fie aceasta: sa scoata gandurile din mintile oamenilor si sa le arate asa cum sunt pentru ca adeseori nu spunem pana la capat ceea ce credem sau simtim.

Parca daca pastrez un gand pentru mine sunt mai vicleana, parca ma ascund de ceilalti. Dar eu nu vreau sa ma ascund de nimeni. Sunt o persoana foarte pasnica. Nici macar sa ma cert nu-mi place, dar o fac daca persoanele implicate sau circumstantele ma obliga.

Cu mama ma cert cam des si-mi pare rau dupa. Dupa fiiecare cearta imi spun ca trebuie sa fiu mai buna cu ea si sa ma pun mai mult in locul ei. Mama ma iubeste mult. Stiu asta chiar daca ne certam. De fapt, asta e intr-un fel motivul disputelor noatre, faptul ca ma iubeste atat de mult.

M-am certat cu Edward. De cate ori nu mi-a invadat gandul asta mintea mea care se tulbura atat de usor? Nici macar nu stie. Pe vremea cand spun eu ca ne certam, era de fapt o simpla tachinare. Pentru mine era foarte importanta. Il priveam ca pe un Zeu, daca mi se permite sa spun asa (in jurnalul meu pot sa spun ce vreau).

Asta pana mi-am dat seama ca el nu ma lua in serios asa cum imi doream eu. Cred ca stiam asta de mai mult timp, dar nu am vrut sa accept. Ei bine, acum e suparat pe mine, dar eu n-am sa fac ce zice el. Nu-mi poate lua inapoi ceea ce mi-a dat deja. Sunt 3 ani din viata mea cei in care am scris la revista asta. Sunt mai mult decat o relatie obisnuita, care se stinge pe la un an jumate`. Cum naiba poti sa-i arunci asa pe geam?

Eu nu pot. Pe-atunci treceam impreuna prin perioadele grele. Asa ca ceea ce-i voi aduce aminte lui Edy, caci vad ca a uitat, este atat:
“-Te iubesc, fraiere!”. A, si sper sa publice articolul asta.

Am visat ca cineva s-a spalat cu periuta mea de dinti. M-am trezit inspaimantata dupa miezul noptii si am dat fuga la baie. Mi-am privit periuta, parea asa cum am lasat-o seara. Am pipait-o, era uscata. Am mirosit-o, nu parea sa aiba un miros nefiresc. Am rasuflat usurata si m-am intors inapoi in pat. L-am gasit acolo pe torcatorul meu, Toto. Se intinsese pe perna mea si torcea zgomotos. M-am asezat langa el si am inceput sa-l mangai.
-Ai imbatranit, batrane! Blanita a inceput deja sa-ti incarunteasca.
-Grr…
-Blanosul meu iubit…

Il am de 10 ani si jumatate. Pe atunci era atat de mic. Amandoi eram mici. Eu aveam 7 ani si-l caram prin casa intr-o palma. Imi placea la nebunie sa ma joc cu el, dar nu mereu ca si cu un pisoi, ci mai degraba ca si cu un frate mai mic. A fost bland mereu si m-a lasat sa-l smotocesc in fel si chip. Imi placea sa ne jucam de-a nunta, cum spuneam eu. Il casatoream mereu cu alta papusa de-a mea. Eu eram preotul, el mirele, papusa mireasa. statea si rabda strasnic fiecare ceremonie. Il si imbracam intr-un petic de material de culoare neagra.

Era tare chipes, socoteam eu, asa cum trebuie sa fie un mire. Dupa ce saruta mireasa, la sfarsit de ceremonie, fugea intr-o clipita din camera mea. Mie imi placea sa cred ca s-a rusinat.
Sper ca cei ce vor citi jurnalul meu sa nu considere ca l-am chinuit prea tare. Acum e un birmanez batran, dar a ramas acelasi motan afectuos.

Mi se pare ca are o fetisoara atat de expresiva. Este de-ajuns sa-l privesc in ochi si deja stiu ce gandeste. Bine ca cu el nu pot sa ma cert. Atunci cand mi s-a intamplat sa ma cert cu altcineva, sa stau in pat si sa fiu trista, ba chiar sa plang, el mereu a venit langa mine. Statea si ma privea trist o vreme. Apoi se urca pe mine, ca sa-l bag in seama si ca sa stiu ca el e alaturi de mine. As vrea aproape de mine un astfel de om, sa stiu ca e mereu acolo atunci cand am nevoie de el…

Comments

  • Crisstian

    E un pic cam trist articolul tau, ma refer la felul in care vezi lucrurile. “Fraierul” te-a dezamagit, dar asa e viata. Nu poti castiga mereu. Invata sa pierzi, pt ca apoi iti va fi mai usor sa castigi. Despre certurile cu mama ta nu stiu ce sa zic. Si eu incerc sa le schimb parintilor un pic viziunea despre lume si despre ce sunt eu, insa nu prea reusesc. Referitor la ultima fraza a articolului tau – nu e usor sa gasesti o astfel de persoana. Dar ea exista! 😉

  • Adriana

    Cred ca am o problema, pt ca iar am impresia ca motanul Toto e cel mai important in amintirile si chiar in prezentul tau [ma refer strict la ce-ai scris aici]. Dar daca stai sa te gandesti un pic, oricat de aiurea ar suna, motanul a facut ceva ce putini dintre apropiatii tai au facut si citez: “Atunci cand mi s-a intamplat sa ma cert cu altcineva, sa stau in pat si sa fiu trista, ba chiar sa plang, el mereu a venit langa mine. Statea si ma privea trist o vreme. Apoi se urca pe mine, ca sa-l bag in seama si ca sa stiu ca el e alaturi de mine.”
    Si cum adica ai “vrea” un astfel de om? Eu credeam ca el exista deja.

  • @Crisstian – Inteleg perfect cat de greu este sa le schimbi viziunea parintilor, caci si eu trec prin acelasi lucru. Am crescut, incep sa-mi doresc alte lucruri sau alte persoane in jurul meu, dar asta nu inseamna ca nu-i mai iubesc. 🙂 Referitor la ultima fraza a articolului, chiar cred ca o astfel de persoana exista pentru fiecare dintre noi, acolo, undeva.
    Sper sa urmaresti cu plecere urmatoarele articole din categoria asta.

  • Daniel Dobre

    Te certi cu mama ? Este firesc … este doar grija , poate exagerata de a nu te lasa sa-ti iei zborul , la cei doar 18 ani , in care vrei sa-ti traiesti viata dupa propriile legi , trairi si sentimente . Esti unica , te iubeste mai mult decat iti inchipui , dar acum esti cumva pe culme (varf de aiceberg ) si orice pas gresit lasa loc abisului sa-si ia tributul . Vrei intimitate , libertate sau chiar independenta , dar crezi ca poti rezista inca de acum ? Oare o anume plictiseala , oboseala si lipsa unui tel in viata (stii la cine ma refer) nu-ti frange elanul ? Este chiar ce-ti doresti ? Rogu-te sa pastrezi inca caldura caminului si poate la finele liceului (sunt doar doua semestre) , o sa ne dai dreptate . Doar asa putem ramane o echipa , sper eu castigatoare…
    Esti mai matura decat alti copii , cu o anume doza de inocenta , dar prea fragila pentru vremurile pe care le traim .
    Multumesc Domnului ca existi !!!

  • Crisstian

    Cu siguranta le voi urmarii!